Utilizăm cookie-uri necesare pentru funcționarea site-ului yepmoldova.org, precum și cookie-uri analitice și de marketing, doar cu acordul dvs., pentru a înțelege modul de utilizare a site-ului și pentru a comunica mai eficient despre programe, evenimente, cursuri și oportunități.
Gestionați cookie-urile
Setări cookie
Cookie-urile necesare pentru funcționarea corectă a site-ului sunt întotdeauna active. Celelalte cookie-uri pot fi configurate în funcție de preferințele dvs.
Hai în Business Women Solutions Lab unde depistăm problema, facem un plan pentru soluționarea ei, implementăm, analizăm rezultatele și tot așa până la versiunea perfectă.
01
Poate nu cresc vânzările.
02
Poate nu ai găsit încă publicul potrivit.
03
Poate vrei să intri pe o piață nouă.
04
Poate simți că trebuie să faci schimbări în echipă.
05
Poate ai nevoie de finanțare.
06
Sau poate ai atât de multe comenzi încât nu mai faci față.
Sună ciudat, dar „Avem prea multe comenzi” poate fi o problemă. Una bună, dar tot problemă.
Încurajăm în mod special participarea femeilor antreprenoare din: zone rurale, orașe mici, comunități insuficient deservite, UTA Găgăuzia, stânga Nistrului, comunități de refugiați alte grupuri care întâmpină bariere suplimentare în accesarea oportunităților de dezvoltare.
Începem cu afacerea ta. Analizăm modelul de business, poziționarea, operațiunile, situația financiară, digitalizarea, accesul la piață și alte aspecte relevante pentru identificarea blocajului principal.
Rezultat: un diagnostic clar al afacerii.
Definim problema
Tu vii cu provocarea sau o identificăm împreună. Formulăm concret provocarea și stabilim ce înseamnă „rezolvat” pentru afacerea ta.
Rezultat: un growth challenge clar și măsurabil.
Construim soluția
Împreună cu mentorii și experții potriviți, construim un plan personalizat. Stabilim ce trebuie făcut, de ce expertiză ai nevoie, care sunt pașii, indicatorii și resursele necesare.
Rezultat: un plan de acțiuni.
Implementăm
Aici începe partea importantă. Nu rămânem la recomandări. Testezi soluția în propria afacere business, cu suport de la mentori și experți.
Rezultat: în funcție de scop
Măsurăm
Analizăm obiectiv ce s-a schimbat în afacerea ta?Rezultatele vor fi urmărite de la început până la final și în cadrul follow-up-ului ulterior.
Pe tot parcursul, ești susținută și îndrumată de mentori și experți selectați exact pentru provocarea pe care o ai, inclusiv marketing, digital, design, branding, e-commerce, IP, export, finanțe, juridic, resurse umane, procese și altele.
Cel mai mult m-a impresionat comunitatea: oamenii pe care i-am cunoscut aici sunt prezenți în continuare în viața mea și în viața companiei. Am simțit efectul muncii unei echipe excepționale, unite și pregătite să ajute. Vreau să știți că și voi puteți apela la mine în orice moment — îmi doresc să fiu de folos la rândul meu, așa cum am învățat de la voi.
Mulțumesc din suflet pentru oportunitate, pentru încredere și pentru energia oferită. Ellevator nu a fost doar o experiență profesională — a fost un impuls care ne-a dat curaj să creștem, să visăm mai mult și să mergem înainte cu pași mai încrezători.
Un MULȚUMESC mare pentru echipa YEP Moldova – pentru tot devotamentul și implicarea sinceră. Și, mentorilor noștri, care au fost mereu acolo cu un gând bun, o direcție clară și o încurajare la momentul potrivit.
Cred sincer că asta e doar începutul – și sper din tot sufletul ca spiritul de colaborare și susținere să meargă mai departe, dincolo de proiect.
Vă mulțumesc pentru aceste 6 luni de experiență EXTRAORDINARĂ! Echipa YEP🧡, sunteți niște PROFESIONISTE! Vă mulțumesc pentru încrederea în proiectul meu, pentru motivația de a merge înainte. A fost o perioadă decisivă pentru mine, recunosc. Eu niciodată nu am fost supusă unor astfel de exerciții, am revizuit toată activitatea de până acum, am făcut analize, reflecții, concluzii, am plâns, am învățat, am prins la curaj … , iar toate acestea datorită vouă✨.
Oxana Lungu
LiaFia
Participarea la Ellevator a fost o experiență extrem de valoroasă pentru mine și echipa Recycline. Am reușit să lucrez atât la strategia de dezvoltare a afacerii, cât și la propria mea creștere ca fondator. Programul nu doar că a fost util prin mentorat și activități practice, dar a oferit și un sprijin financiar care este mega valoros pentru etapa la care ne aflăm acum. Ghidajul pe teme diverse și adaptate nevoilor noastre m-a ajutat să înțeleg cât de important este ca un lider să fie multilateral dezvoltat. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot sprijinul și pentru comunitatea pe care acest program a creat-o. 🤍
Laboratorul de Soluții pentru Femei în Afaceri dedicat industriilor creative este implementat de UN Women Moldova în parteneriat cu Yep!Moldova (Generația Nika), în cadrul proiectului „Femei pentru Pace și Prosperitate”, cu sprijinul financiar al Elveției.