Creative Accelerator, ediția II (2024) s-a lansat!
2024-03-04 09:00
Sâmbătă, 2 martie 2024, a avut loc primul bootcamp din cadrul Creative Accelerator, ediția II.
Evenimentul a avut loc la centrul Artcor, Chișinău, și a adunat peste 75 de echipe selectate în prima rundă a acceleratorului. Ce s-a întâmplat mai exact?
Am prezentat detaliile programului
Am povestit despre succesul de anul trecut
Am cunoscut mentorii și domeniile lor de expertiză
Am făcut cunoștință, am creat legături, am schimbat opinii
Am pornit oficial aventura
Ca parte din primul bootcamp, a avut loc o sesiune de mentorat pe Design Thinking, condusă de Viorica Cerbusca, fondatoarea Yep!Moldova. Scopul exercițiului a fost să aducem mai multă practică în zona de trecere de la idee la faza de startup.
Urmează 6 luni pline în 3 etape de bază:
Inspirație
Ideație
Accelerare
Și cel mai important, urmează rezultatele programului: idei scalate, produse testate, afaceri lansate și un domeniu profitabil de creștere pentru Moldova.
Iar pentru că Creative Accelerator este nu doar locul unde ideile cresc mari, dar și aduc bani, urmează și oferirea de premii pentru cei mai buni participanți sau echipe:
10 000$ fondul total de grant pentru câștigători
3 premii a câte 1500$ pentru participare la evenimente internaționale
Creative Accelerator este singurul program de accelerare din industria creativă în Moldova.
Creative Accelerator este implementat de Yep!Moldova cu suportul financiar oferit de Western NIS Enterprise Fund (WNISEF) - fond regional de 285 de milioane de dolari, un pionier în Ucraina și Moldova, cu o experiență de peste 29 ani de investiții în companii mici și mijlocii.
Partenerul programului este Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID Moldova, Suedia și UKaid.